dar tu esti un cactus, si nu-ti pasa!!

Era o casa foarte veche, boiereasca. Nimeni nu mai locuia aici, dar printre ruine, un cactus, se putea simti boier.
Incotro ai apucat- o ? Aici nu mai esti pe dealuri, esti pe strazi ; printre gauri de canalizare si caini curiosi, inraiti in fata unui ceva nou. Asa, ca si oamenii.

Ce ar putea sa ti se fi intamplat ? Cel mai bun lucru era sa fii ridicat de pe jos si luat de o batranica gospodina, sa te puna la geam si sa-i tii de urat ; atunci cand se uita peste acoperisurile casutelor, tu aveai sa pari cocotat pe un horn sau pe o streasina .

Cel mai firesc era sa trezesti nedumerirea trecatorilor si sa te ocoleasdca. Sau sa-ti dea cu piciorul vreun oarecare.

Cel mai neplacut lucru era sa fii scuipat sau injurat si, cel mai inspaiamantator lucru, era sa fii, pur si simplu, calcat in picioare. Dar te vei obisnui cu asta. Trebuie sa te obisnuiesti. Acum, esti printre oameni.

Acum, ai iesit in lume.

am venit

Soparla s-a intors. A alungat-o un vis urat si a manat-o dorul de cactus. Pentru ca si-a amintit ca el a fost, candva, si si-a amintit ca il lasase in ograda, in fata casei sale. Era aproape sigura ca nu mai gaseste cactusul. A avut un vis urat, ca o premonitie.
Visase ca el era in pat iar ea, pe scaun. Plangea si avea ochii albi.

Avea ochii albi, exact ca ai batranei care se mira ca in satul ei era mereu iarna si careia i-a dat pana cea bruna, iar cand aceasta si-a recapatat, miraculous, vederea, si a vazut soparla_verde_roz_cu_pene_colorate, s-a mirat ca soparlele au pene.

Cele 30 de ghivece sunt pustii, iar tu ai lasat urmele unei dureroase dezradacinari si ai plecat. Tarana e inca proaspata si infoiata, de parca te-ai smuls din radacini chiar acum, chiar inaintea venirii mele.

Cactuse, daca mai ai vreun spin, vino si da-mi-l, sa te pot vedea si sa ma mir ca inca mai ai burtica si ca esti chel, ca un Sandel.

inca un cont, inca o poveste :)

Iata ca e prima oara cand scriu aici inafara oricarei povesti.
Este foarte adevarat ca incurc, pierd si abandonez foarte multe lucruri. Dar, de data asta, am uitat, pur si simplu, pentru inca o data – adica pentru a patra oara- cum sa ma loghez pe blog.

Daca mai gasesi multe alte bloguri de-ale mele cu aceleasi texte, e pentru ca uit mereu parolele si adresele de email. Imi deschid alta, apoi uit cum sa ajung si aici, si tot asa…
De data asta, insa, sper sa nu se mai repete. Scuze.
Am obosit sa-mi deschid conturi mail, conturi de blog si sa-mi copiez textele dintr-o parte in alta.
Voi nu ati obosit sa gasiti 4 conturi, si sa cititi de 4 ori acelasi lucru ? Nemaistiind care dintre ele are ceva nou ?
De data asta, mi-am scris username-iul si parola pe toti peretii. Cred ca imi fac si un stencil, in gang, si o sa imi fac si la Universitate, asa, pt orice eventualitate, in caz ca il sterge ploaia.

o alta poveste

Dupa ce ne-am sarutat, in prima noapte, te-am vazut fara coaja de cactus.

Esti un barbat foarte frumos.

Soparla-macaroana a murit, dar poate ca puii ei te vor gasi, intr-o zi. Nici nu stii. 

Poate ca puii ei sunt chiar la radacinile tale. Sunt radacinile tale.

Dar, de data asta, sa nu te temi.

Esti al meu! Numai al meu! Ziua, vom fugi in lume. 

Noptile, vom fugi de ea.

va continua?

Soparla-macaroana a murit.  L-ai descoperit pe Dumnezeu, "movila mare-mare de nisip",  prin inima ta de cactus. Mi-am luat peruci.  Eram fericita. Si puteam sa adorm usor, pentru ca simteam liniste.

Inca ma mai intrebam, daca atunci, cand se infasura in jurul tau soparla macaroana, va iubeati?

Mi-ai ajuns pana la umar, cand, deodata, am inceput sa ma tem ca soparla-macaroana ar putea avea pui.

cei-treizecisiunu-sandei

De ce nu luam ghiveciul in casa?

Dupa ce te-am gasit, intr-un sfarsit, eram mai aproape ca niciodata. Tu, in curte. Eu, mereu la geam.

Nu voiam sa te tin intr-un pahar cu apa. Tu nu erai prizonierul meu, si nici trofeu.

Desi aveai nevoie, inca, sa fii protejat, eu voiam sa iti daruiesc libertate.

Asa ca am adus nisip in curte si am facut o movilita mai la soare, pentru ca iti placea dintotdeauna sa stai pe movilite de nisip. Pentru ca nu esti un cactus oarecare :)

Nu puteai vorbi, sa-mi spui ce crezi ca putem face, cu soparla-macaroana, ca sa scapam de ea; in schimb, ma puteai auzi, cand iti vorbeam, si nu iti ramanea decat sa faci ce-ti zic.

Asa ca te-am rugat sa dai drumul la multi -  multi puiuti de cactus, sa le dai tot ce a mai ramas din sangele tau "verde-galben" iar eu aveam sa torn cate o cana de apa pentru fiecare - 31, daca apuci sa-i faci - si, cand avea sa vina soparla-macaroana, nu ar mai fi stiut care dintre sandei esti TU.

Ea ar fi venit, in dimineata urmatoare, si ar fi vazut multe bobite mici; s-ar fi bucurat ca are mai mult de mancare,  asa ca ar fi asteptat sa va faceti mai maricei, ca sa se sature.

Cu siguranta, ar fi inceput cu cel mai gras. Pentru ca, pana cand papa din 3, al patrulea s-ar fi facut la fel de mare, ca si primul. Asa calculase ea, sa-i ajunga cam pentru o luna si  jumate, sange proaspat,  "verde-verde".

Iar eu aveam sa torn si cate o picatura de otrava pentru sobolani pe 30 dintre cactusi, si sa nu picur otrava pe cel mai micut si mai pricajit pui.

Stiam ca, pana in urmatoarea Sambata de Brancoveni, dintr-un pricajit pui de cactus, aveai sa te faci un Cactus Mare, Cam Cu Un Cap Mai Inalt Ca Mine.

Ea ar fi venit in fiecare dimineata si s-ar fi otravit cu fiecare an de-al tau.

Si, cand vei fi fost 31, ea va fi murit, demult.

ex-soparla-verde-roz-cu-pene-colorate VS soparla-macaroana

Trebuia sa te gasesc.

Acum, ca aveam trupul scurt si picioarele lungi, nu mi-ar fi luat mult timp, sa te gasesc. Si nici nu puteai fi prea departe. Pentru ca erai un cactus mic si fara tepi - si te miscai incet, pentru ca alunecai pe nisip.
Stiam unde sa te caut.

Erai, cu siguranta, pe vreo movilita de nisip, la soare.
Soarele coborase, deja, de cateva ori, pana te-am gasit. Erai un cactus mic, cat pana mai jos de genunchii mei. Iti vorbeam, ma auzeai, dar nu puteai zice nimic - pentru ca erai, inca, un cactus, iar eu - nu mai eram soparla.

Am ajuns acasa si te-am invelit in geaca mea galbena "bebe" si am plecat sa-ti iau ghiveci din Carrefour. Am ales unul albastru, lat si adanc, pentru ca voiam sa ai loc sa cresti mare.
Aveam sa te ud mult, pentru ca trebuia sa cresti repede.

Te udam in fiecare dimineata - voiam sa cresti cam.. cu un cap mai mare decat mine :) Intr-o Sambata, de Brancoveni, aveam sa te sarut si aveai sa te preschimbi in barbat. Pentru ca te udam mult, trebuia sa ai burtica. Si, pentru ca acum erai un cactus fara tepi, trebuia sa fii chel. Inca putin, si imi ajungeai la buric!!

Dar, de cinci saptamaini, nu ai mai crescut. Te udam zilnic, la rasarit, cand energia e cea mai pozitiva si mentalizam mesaje de dragoste, in canile de apa, pe care ti le turnam in ghiveci. Si am mai observat, ca din a sasea saptamana, ai inceput sa te usuci.
Apa era la fel de buna, ca cea de pana in saptamana a cincea si, cu o cana mai multa, in fiecare saptamana.
De ce nu mai cresteai, si, mai ales, de ce ai inceput sa te usuci?..
Nu imi vorbeai - pentru ca inca nu erai chelul cu burtica. Iar eu nu mai eram soparla.

Asa ca, din noaptea urmatoare, am inceput sa stau la panda.
Si am vazut, spre dimineata, ca la ghiveciul albastru venea o soparla albicioasa si se infasura, in jurul tau, ca o ghirlanda.

Soparla-macaroana avea trupul foarte subtire si foarte lung, si piciorusele butucanoase si foarte scurte. Ea se spirala in jurul tau si sugea apa din tine. Facea asta in fiecare dimineata, pana cand iti scotea tot sangele "verde-galben", si apoi pleca. Se cara cu putin inainte sa simta miros de cafea. Stia ca voi veni imediat sa iti aduc apa, inainte sa imi beau cafeaua si sa-mi aprind prima tigara.

Soparla-macaroana te-a gasit si aici.
As pune otrava, in apa, sa moara chiar cand coboara de pe ghiveciul albastru - moartea ar colora-o albastra si ar fi un ornament misto, pe ghiveciul tau - dar asta ar insemna sa te omor si pe tine. Cum sa omor soparla-macaroana, fara sa te ia cu ea, in deserturi albastre?..
Numai tu ai putea face ceva.
Dar ce?